Reprezentantul Sindicatului CT BUS, Bogdan Gheorghe, a declarat miercuri, 11 iunie 2026, că eventualele perturbări în circulația mijloacelor de transport public din dimineața zilei de vineri nu sunt cauzate de o acțiune de protest.
Potrivit acestuia, o parte semnificativă dintre șoferii CT BUS au fost citați la Judecătorie, în contextul unui dosar aflat pe rol, legat de o grevă anterioară. Conform prevederilor legale, angajații au dreptul să se prezinte la termenele stabilite în instanță.
În acest context, există posibilitatea ca în intervalul orar de dimineață să fie înregistrate întârzieri sau modificări în programul unor linii de transport public din Constanța, fără ca activitatea să fie întreruptă ca urmare a unei noi acțiuni sindicale.



