Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a semnat marți dispoziția de convocare a consilierilor județeni în ședință ordinară. Întrunirea este programată pentru data de 15 iunie 2026, la ora 10:00, și se va desfășura cu prezență fizică în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ.
Printre cele mai importante puncte aflate pe ordinea de zi se numără două proiecte de hotărâre care vizează extinderea și modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Mai exact, aleșii județeni vor vota declanșarea procedurilor de expropriere a unor imobile proprietate privată pentru a face loc noilor structuri medicale. Este vorba despre studiile de fezabilitate destinate înființării Unității de Primiri Urgențe și a unui Ambulatoriu de Stomatologie, precum și a unui Centru modern de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice.
Proiecte de hotărâri:
1. Proiect de hotărâre nr. 88/15.04.2026 privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privată ce urmează a fi afectat de lucrările de utilitate publică de interes județean Extinderea și modernizarea capacității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța prin înființarea Unității de Primiri Urgențe și Ambulatoriu Stomatologie, precum și prin înființarea unui Centru de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice, Proiect: “Înființarea unui Centru de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice”, faza Studiul de fezabilitate. Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 3, 4, Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
2. Proiect de hotărâre nr. 89/15.04.2026 privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată ce urmează a fi afectate de lucrările de utilitate publică de interes județean ,,Extinderea și modernizarea capacității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța prin înființarea Unității de Primiri Urgențe și Ambulatoriu Stomatologie, precum și prin înființarea unui Centru de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice’’ – Proiect: “Înființarea Unității de Primiri Urgențe și Ambulatoriu Stomatologie”, faza Studiul de fezabilitate. Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 3, 4, Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
3. Proiect de hotărâre nr.150/02.06.2026 privind modificarea componenței Comisiilor de specialitate II și V, mandatul 2024-2028. – Avizul comisiei de specialitate 2, Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
4. Proiect de hotărâre nr. 151/05.06.2026 privind aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Județul Constanța prin Consiliul Județean Constanța și Municipiul Constanța, în vederea desfășurării Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular „Mamaia”, în luna august 2026. Avizele comisiilor de specialitate 2, 6, Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
5. Proiect de hotărâre nr. 152/08.06.2026 privind înființarea serviciilor sociale de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă de tip locuință protejată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, prin reorganizarea serviciilor sociale rezidențiale de tip locuință maxim/minim protejată. Avizele comisiilor de specialitate 2, 4, 5 Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
6. Proiect de hotărâre nr. 153/08.06.2026 privind înființarea serviciilor sociale de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă de tip centre pentru viață independentă în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. – Avizele comisiilor de specialitate 2, 4, 5 Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
7. Proiect de hotărâre nr. 154/08.06.2026 privind înființarea serviciului social Cămin pentru persoane vârstnice în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Avizele comisiilor de specialitate 2, 4, 5 Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
8. Proiect de hotărâre nr. 155/08.06.2026 privind modificarea Anexelor 1, 2 și 3 la H.C.J. nr. 29/27.02.2026. Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 4, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
9. Proiect de hotărâre nr. 156/08.06.2026 privind aprobarea actualizării indicatorilor tehnicoeconomici pentru obiectivul de investiții „Construire clădire de legătură între corp C7 și C8” – Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța. Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 3, 4, Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
10. Proiect de hotărâre nr. 157/08.06.2026 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța pe anul 2026. Avizele comisiilor de specialitate 1, 2, 4, Inițiator, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
11. Proiect de hotărâre nr. 158/08.06.2026 privind modificarea și completarea Actului Constitutiv al societății PAZĂ JUDEȚEANĂ CONSTANȚA S.A. Avizul comisiei de specialitate 2, Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi,
12. Proiect de hotărâre nr. 159/09.06.2026 privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Constanța, Consiliul Județean Constanța și Teatrul de Stat Constanța în vederea susținerii, organizării și promovării stagiunii teatrale 2026-2027. Avizele comisiilor de specialitate 2, 6, Inițiator Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.




