Ultimele stiri

Bogdan Ivan: Guvernul analizează instituirea stării de criză în domeniul carburanților

Sursă foto: Facebook.com/Bogdan Ivan

Ministerul Energiei a înaintat Guvernului, încă de săptămâna trecută, un proiect de act normativ care prevede instituirea unei situații de criză în domeniul carburanților, măsură ce ar permite autorităților să intervină rapid pentru a stabiliza piața și a preveni creșterile nejustificate de prețuri.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marți, la Parlament, că documentul se află în prezent în analiză și că se așteaptă un răspuns după adoptarea bugetului de stat pe 2026 în Parlamentul României. Potrivit acestuia, proiectul oferă statului instrumente suplimentare pentru a evita apariția unor creșteri artificiale de preț și pentru a garanta continuitatea aprovizionării cu combustibili.

Lucrul care mă interesează pe mine este ca prețul la combustibil să nu crească din lipsă de aprovizionare, din penurie sau din alte motive”, a afirmat ministrul, subliniind că obiectivul principal este protejarea consumatorilor în fața unor eventuale disfuncționalități ale pieței.

În cazul instituirii unei astfel de stări de criză, autoritățile ar putea inclusiv să limiteze sau să blocheze exporturile de combustibil din producția internă, pentru a asigura necesarul pieței locale. Excepție ar putea face anumite solicitări externe, inclusiv cele venite din partea NATO.

Declarațiile vin în contextul unor presiuni tot mai mari pe piața globală a energiei, generate de escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu, care au dus la creșteri ale cotațiilor internaționale. Ministrul a arătat că aceste evoluții nu pot fi controlate la nivel național, însă efectele lor pot fi limitate prin măsuri interne bine calibrate.

Ivan a precizat că Ministerul Energiei a prezentat mai multe scenarii tehnice, fundamentate pe date economice, care sunt în prezent analizate de Ministerul Finanțelor. În funcție de concluziile acestor evaluări și de constrângerile bugetare, Guvernul urmează să decidă dacă și în ce formă va interveni.

La nivelul coaliției de guvernare există deja un acord de principiu privind necesitatea unei intervenții rapide în cazul în care situația internațională se deteriorează și afectează piața carburanților din România. Decizia finală urmează să fie anunțată de premier și de ministrul Finanțelor, după finalizarea analizelor în curs.

Lasati un comentariu