Un bărbat a ajuns la spital, în noaptea trecută, după ce a fost descoperit rănit în curtea unei pensiuni din Vama Veche. Pacientul era conștient, însă se afla în stare de ebrietate și nu își amintea cum a ajuns acolo și ce a pățit.
În cursul nopții trecute, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat la Vama Veche, unde a fost găsit un bărbat cu traumatism cranio-cerebral, conștient.
Potrivit SAJ Constanța, pacientul se afla în curtea unei pensiuni, în stare de ebrietate și nu își amintea cum a ajuns acolo sau ce a pățit.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Mangalia, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.




