Primele măsuri de austeritate: un spor pentru bugetari scade drastic! Cine sunt cei afectați
Guvernul ar putea adopta în ședința de vineri, care începe la ora 14:00, un pachet amplu de măsuri bugetare cu caracter de austeritate, care vizează atât reducerea unor cheltuieli permanente, cât și acordarea de compensații pentru populația vulnerabilă, în contextul scumpirii energiei electrice. Tăieri și plafonări de sporuri: economii de 1,3 miliarde lei Printre principalele măsuri se numără plafonarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare la suma de 300 lei lunar, aplicabilă tuturor angajaților din sectorul public. În prezent, cele mai mari sporuri le iau șefii și directorii din ministere, primării, prefecturi şi agenții deconcentrate, pentru că aici sunt cele mai mari salarii, iar sporul se da procentual: 15% din salariu. Sporul este plafonat sporul pentru angajații din învățământ precum și pentru angajații din domeniul sanitar, în cazurile în care acordarea acestui spor nu este explicit menționată pentru categorii specifice, cum ar fi cei care lucrează în mediu cu surse de radiații sau în spitalele cu specific neuropsihiatric. De asemenea, sporul este limitat și pentru personalul din cultură, membrii corpului diplomatic și consular, personalul din justiție (atât magistrați, cât și personal auxiliar), personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil. Această prevedere este inclusă într-o ordonanță de urgență pregătită pentru adoptare în ședința de Guvern. De asemenea, se prevede și reducerea numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar, cu 1-3 zile lucrătoare, stabilite anterior prin contracte sau acorduri colective. Potrivit notei de fundamentare a ordonanței, în 2024 cheltuielile de personal au crescut de la 132 miliarde lei la 164 miliarde lei, o majorare de 32 miliarde lei (aproximativ +24%), ca urmare a aplicării parțiale a noii Legi a salarizării asumate prin PNRR. În acest context, Executivul justifică măsurile de reducere prin necesitatea respectării traiectoriei de ajustare a deficitului bugetar, angajată prin planul bugetar pe termen mediu și lung. Comisia Europeană a recomandat recent României să limiteze creșterea cheltuielilor primare nete, astfel încât … Continuă lectura Primele măsuri de austeritate: un spor pentru bugetari scade drastic! Cine sunt cei afectați
Copiază și plasează acest URL în site-ul tău WordPress pentru a-l îngloba
Copiază și plasează acest cod în site-ul tău pentru a-l îngloba