Ultimele stiri

Florin Cîţu: Le voi cere liberalilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare. Nu voi demisiona din partid

Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Senatorul PNL Florin Cîţu a sosit luni în jurul prânzului la Comisia juridică a Senatului, împreună cu avocații săi, pentru a studia dosarul trimis de DNA la Senat pentru a-i ridica imunitatea.

Citeşte şi: Vaccinurile din pandemie: DNA cere ridicarea imunității lui Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și a Oanei Mihăilă pentru dozele de vaccin cumpărate degeaba de statul român

Florin Cîţu a declarat că le va cere liberalilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare şi a anunţat că nu va demisiona din partid.

Dacă aş fi avut funcţii în PNL, aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie în PNL”, a declarat Cîţu.

Senatorul PNL a adăugat, referitor la votul liberalilor privind ridicarea imunităţii sale parlamentare, că le va cere colegilor să voteze „pentru”.

Trebuie să dăm voie anchetei să meargă mai departe şi să vedem adevărul. Eu voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunităţii. Nu am de ce să îmi dau demisia din PNL”, a spus Florin Cîţu, citat de news.ro.